Situat la etajul IV, se bucură de o vedere care îţi taie respiraţia, spre splendida piaţă Avram Iancu, pe care o domină de sus.

Apartamentul Veneţia, mobilat cu stil şi gust veneţian, este îmbogăţit de stofele preţioase, boiserie, tablouri şi detalii de o eleganţă şi un şarm tipic italian. În interior veţi găsi o zonă spaţioasă şi confortabilă pentru relaxare, un birou mare, o măsuţă de cocktail, un divan şi o veioză pentru citit.

La venirea nopţii puteţi adormi sub un cer înstelat datorită ledurilor minuscule aşezate pe tavan, care vă vor face somnul şi mai relaxant şi plăcut. Baia este dotată cu vană, uscător de păr şi halate din bumbac organic 100% de calitate superioară, moi şi confortabile, produse cosmetice marca Occitane.